Tablouri prea perfecte

Sunt singur şi deşi întunericul îmi dă impresia că nimic nu mai există, neobositul meu ceas tot ticăie. Îl urăsc! Vroiam să am mintea goală măcar pentru o clipă, dar el îmi distrage atenţia. Mă duce cu gândul la ceasul din staţia lui Paler din Viaţa pe un peron. Asta îmi aminteşte de o discuţie dintr-un bar cu o tipă..despre acel ceas. Pariez că ea nici nu-şi mai aminteşte. Hmm.. şi tipa îmi aminteşte de.. off, vedeţi? Din cauza ceasului zburd din amintire în amintire. Urăsc amintirile, fie că-s bune sau rele. Rele pentru că…evident.. vreau sa uit ce-a fost rău. Dar şi cele bune sunt triste.. pentru că nu-s reale. Memoria crede că sunt fericit dacă mi-o ţine pe ea mereu aici. Ar trebui să cer divorţul memoriei mele. Pur şi simplu nu ne mai înţelegem. Nu ştiu.. o să îi spun să-şi găsească alte hobby-uri. Dar nu ştiu când. De câte ori îmi contactez memoria, o trimite pe ea. Şi nici cu monştrii mei nu mă pot sfătui. Şi ei dispar, învinşi de prezenţa ei. Chiar şi cuvintele nu le găsesc. Ce poate fi mai rău? Tot ce rămân sunt timpul care toacă, dorinţa care arde şi conştientizarea imposibilului ce carbonizează tot. Şi totuşi, tot ce erupe din acel vulcan e un zâmbet tâmp. Un zâmbet pe care ea nu-l vede niciodată. Aş vrea să-l vadă. Aş vrea să mă întrebe ce-am păţit. Măcar aşa ştiu că i-aş spune. Dar nu mă-ntreabă.

Cred că-i pictez tablouri prea perfecte.
Cred ca-mi pictez tablouri prea perfecte.
Cred că pictez prea mult.

Advertisements

9 responses to “Tablouri prea perfecte

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: