Monştrii

Îmi tot place să spun că sunt gol. Dar nu e adevărat, deşi mi-ar plăcea să mă detaşez de tot, de toate, încă am sentimente, emoţii, dorinţe, opinii, cuvinte. Problema e că sunt contradictorii, mereu, în orice situaţie. Dacă nu sunt gol este pentru că sunt plin de monştri; monştri pe care am învăţat să îi accept, şi cu care ştiu să trăiesc.

Şi totuşi tot nu funcţionez. Nu funţionez pentru că ei (monştrii) nu au învăţat să trăiasca între ei, nu ştiu să convieţuiască.
Sunt un hibrid. Totul e un paradox la mine. Sunt plin de monştri-magneţi cu aceeaşi polaritate.

Şi, da, poate eu sunt om şi am capacitatea de a învăţa, de a mă schimba, dar monştrii sunt monştri. Sunt construiţi genetic să atace si să se apere, nu se pot schimba. Iar eu degeaba ajung să înteleg fiecare monstru din mine dacă ei nu se înţeleg între ei. Sunt toţi la fel, şi totuşi opuşi.. ca magneţii cu aceeşi polaritate, se resping.