whatever..

…şi totuşi uneori simt că eu însumi sunt un obstacol. Paradoxal infimităţii mele, abilităţii mele de a mă face invizibil, de a păşi pe bulevarde prin frunzele uscate fără a fi auzit, totuşi parcă sunt un munte incomod, un copac imens crescut în mijlocul străzii. Sunt o adunătură de crengi uscate perfecte pentru foc, de crengi moarte îmbibate în sânge ce-mi răsar din inimă. Şi trebuie să spun, e dureros, e o durere infernală de câte ori se naşte o nouă creangă moartă prin inima mea. Trăiesc doar durerile naşterii şi durerea dulce a morţii.
Hegemonia lordului Trebuie şi-a găsit sfârşitul în clipa în care a urcat pe tron. E chiar amuzant să-l priveşti pe Trebuie cum încearcă el, micuţul, să dea ordine, să încalece vreun cal.. he he.. câteodată îl vezi cum construieşte vreo scară ca să poată urca din nou pe Scaunul Regal. Dar noul conducător e mai potrivit pentru timpurile astea dureroase, spasmatice, pline de crampe şi convulsii. Cred că Indiferenţa va domni mult timp de acum încolo…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: