Fragment

Când a ieşit de sub protecţia umbrelelor s-a văzut izbit de necruţătorul soare ce azvârlea suliţe de lumină mai ceva ca infanteriile Romei antice. Andrei şi-a ridicat rucsacul în dreptul feţei dându-i rol de scut şi a decis că retragerea e cea mai bună soluţie, aşa că s-a adăpostit rapid în parcul X. Acum mergea mai relaxat la adapostul furnizat de copacii înalţi şi deşi; parcă era într-un alt tărâm, un tărâm al copiilor. „Şi când te găndeşti că abia aşteptam vara, abia aşteptam căldura, dar căldura asta pare mai de grabă rece şi fără inimă.. iar lumina.. mă omoară încet şi sigur, m-a prins din nou cu garda jos”. Păşea atent printre copiii care nu vedeau nimic în afara jocului lor; alergau indiferenţi faţă de ce se petrecea în jurul lor încât nu aveai de ales, trebuia tu să îi ocoleşti pe ei; creau un tumult la care doar mamele lor erau imune (stăteau pe bănci discutând între ele, chiar şi câte patru în acelaşi timp, fără să fie deranjate sau distrase de ţipetele copiilor, ca şi cum s-ar fi deconectat pur şi simplu); ţipau la taţii lor ca să le cumpere îngheţată sau vată pe băţ, iar aceştia nu aveau nici o şansă, vroiau linişte şi erau atât de naivi încât credeau că îngheţata era ultima etapă înainte de pacea mult dorită, dar se înşelau, ba chiar îngheţata ajungea pe jos în mai putin de un minut, parcă o făceau ostentativ ca nişte prinţi aroganţi umilindu-şi slugile; până şi frunzele copacilor care ţineau piept atotputernicului Soare erau rupte cu cea mai mare uşurinţă şi indiferenţă de aceşti mici diavoli. „Şi doar mi-am spus de atâtea ori.. parcă sunt blestemat să fac mereu aceeaşi greşeală..of..ce caut eu aici? Când eu trebuia să fiu… acum aş fi avut tot ce vroiam” se oprise pe o bancă, obosit de la rănile provocate de soare, iar mersul îi făcuse foame „eh na, mare lucru! Şi ce dacă aş fi avut tot ce vroiam.. adevarul e că nici nu vreau nimic, de unde reiese logic că aş fi avut nimic din moment ce vreau nimic. Nimic am şi acum.. dar poate dacă nu veneam aici nu aş mai fi fost chinuit..” se ridică şi se îndreaptă spre centrul oraşului fără să se gândească de ce „chinuit de căldura asta insuportabilă.. ce afacere am mai făcut şi eu.. puteam să am nimic fără să-l plătesc, dar am ales să am nimic şi să îl şi plătesc… da, mare afacerist sunt” se batjocura singur. Ajunge destul de repede în Centru continuând ironiile la adresa lui şi din nou se opreşte în faţa Teatrului. De data asta citeşte afişul „nu m-ar deranja să văd o piesă acum”: În această duminică, de la ora 19,00, vă invităm să (re)vedeţi spectacolul „Anonimul veneţian“, de G. Berto, în regia lui Ion Ardeal Ieremia. Spectacolul îi aduce în scenă pe marii actori Claudia Ieremia şi Zoltan Lovas, care formează un cuplu scenic de excepţie. Răvăşitorul spectacol „se cere“ singur a fi văzut de mai multe ori, fiind o adevărată dovadă a faptului că teatrul de calitate, textul de valoare, regizorul inspirat şi actorii dăruiţi total scenei şi publicului formează o echipă extraordinară!

Se aşează pe treptele de la intrare îngropându-şi faţa în palmele transpirate, cu rucsacul între picioare „oare eu nu sunt un actor dăruit total scenei? Ba sunt! Ce vină am eu că scena e de căcat, textul lipseşte cu desăvârşire şi sunt nevoit să fac doar improvizaţie, am parte de cel mai ameţit regizor, iar publicul..nici nu mă bagă în seamă, vorbesc toţi la telefoanele lor importante, despre afacerile lor importante.. sunt mai atenţi la zeii lor falşi decât la ceva adevărat, palpabil…parcă totul e fals, scopurile lor, relaţiile, mişcările, mersul, râsetele..şi parcă mereu se uită în direcţia greşită.” Se enervează şi începe să urle în sinea lui, ba chiar se auzeau mormăituri prin palmele lui: „Uitaţi-vă la mine! Uitaţi-vă la mine dacă vreţi să râdeţi cu poftă! Dacă vreţi să râdeţi cu adevărat! Sunt cel mai iscusit clovn. E tot ce-am putut să învăţ în lipsa unui scenariu, în lipsa unui regizor bun, dar e o meserie şi asta, şi o ştiu la perfecţie!..măcar titlul l-au nimerit cât de cât, sunt şi voi rămâne un anonim.” era roşu la faţă de nervi şi de zăpuşeală. Îşi ridică privirea spre cer în căutare de răspunsuri „ce caut eu aici?” şi respiră adânc în semn de resemnare.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: