A Deadend Mind

“Și uite-mă aici. 20.05.2013. 02:13 arată ceasul negru de pe masă unde am săpat incredibil de mult în căutarea unui pix și a unei foi. Ar fi durat mai puțin dacă nu încercam să n-o trezesc. Doamne, câte lucruri negre în camera ei! De ce negru? De ce orice culoare? De ce mult din orice?

Nu contează momentan. Acum contează gândul de mai devreme, cel de când stăteam în pat și se întâmpla ce știam că o să se întâmple; nu am reușit să adorm. Gândul cum că am rămas singur în clipa în care s-a teleportat pe tărâmul viselor.

Da, suntem compuși din infinite bucăți pe care ni le arătăm în diferite combinații, în diferite situații, dar am realizat, ca o străfulgerare, că e mult mai mult de-atât. Infinitele bucăți se multiplică și se combină cu infinitele bucăți ale persoanei sau persoanelor cu care te conectezi.

Tot ce discutase, tot ce fusesem înainte ca ea să se fi deconectat de la starea trează, prezentă, să se fi deconectat de la mine, a murit în secunda în care am rămas singur. Rolul meu s-a încheiat; and scene!

Îmi plăcuse rolul meu de mai devreme. L-am mai jucat, îl joc cu plăcere de fiecare data și aș muri de dor dacă nu aș fi fascinat de noua descoperire. Mă temeam de asta și nu înțelegeam de ce. Mă temeam că n-o să adorm și o să rămân singur cu mine, cu gandurile mele”, dar acum e mai clar. Când rămân singur pot juca un singur rol, nu am nici o alegere, pe mine, și încă ce rol stupid este. Dependența mea nouă de oameni, așa mi-o explic. Am întâlnit în sfârșit o persoană pe care aș etichetă-o cu adjective pozitive, dar care e de fapt o persoană ce îmi arată combinații din infinitele ei bucăți ce mă fac să joc roluri nejucate până acum, interesante, eroice ..chiar dacă e un eroism.. cotidian, roluri de intelectuali, de filozofi, de prieten, de frate, de iubit, roluri ce se joacă cu bucățile mele infinite la număr, formând combinații ce le-aș eticheta cu adjective pozitive.

Dar acum sunt singur iar pentru că ea-i deconectată. Vreau să mă deconectez și eu, dar momentan mă joc pe mine, iar rolul meu e să fiu conectat la singurătate.”

A pus cu delicatețe poza ei pe perete după care s-a întins în pat mulțumit și relaxat aprinzându-și țigara cu o mândrie care părea mai de grabă indiferență. O capturase din nou. Se uita la poză, direct în ochii ei magici care nu clipeau niciodată. Îi mângâia părul lung și negru al noii lui victime împrumutând capacitatea de holbare a fotografiei, focalizând pe ochii ei negri la început, pierzându-se în golul lor. Avea mintea goală și spațiul unde era menit a fi sufletul plin de fum, de fumul pe care îl sorbea cu poftă din țigara care se termina, din sfârșitul care-l sleia. Mândria și mulțumirea lui erau de moment, de un moment prelungit, dilatat, dar fără doar și poate un simplu moment. Totul era de moment pentru el și o știa bine, dar cu toate astea era mânat de o forță schizofrenică, o forță cu care nu se putea comunica, o forță care îi consuma spiritul și mintea, o forță care îl consuma cu totul, o forță care îl sorbea cu poftă și răbdare. Se agăța de moment și îl alungea cât putea de mult; vroia să-și mai aprindă o țigară, scutură pachetul fără să-și întoarcă privirea de la himeră ținând-o astfel în viață, însă nu mai avea. Ar fi înnebunit de furie dacă în mâna cealaltă nu ținea de celălalt colț al momentului în forma firelor de păr pe care le pieptănase mai devreme. Desfăcu tubul de somnifere și aruncă 6 pe gât, înghițindu-le fără probleme căci ele își cunoșteau drumul. În câteva minute a cucerit somnul mult dorit, reușind să țină ochii deschiși conectați la ochii ei imortalizați.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: