Fragment_2

„Aşa ceva nu se poate. E imposibil.” îşi spune el, deşi mai devreme luase şi această variantă în considerare; „nu accept!” începuse să bolborosească, punea atâta pasiune în a se contrazice cu el însuşi „dar trebuie să accept, asta e, e realitatea. Măcar am încercat..pf.. auzi la mine <măcar am încercat>, ce clişeu”. Acum ajunsese într-un târg deşi nu era conştient nici că părăsise umbra copacului, nu conştientiza nimic din jurul lui, trăia sub umbra sa interioară. Cu toate astea, mergea destul de rapid şi despica mulţimea din faţa lui de parcă ar fi Marea Roşie. „Nu contează <măcar am încercat>-ul, nu contează intenţia.. nu. Lumea asta nu acceptă aşa ceva, e atât de drastică, de pretenţioasă, vrea rezultate.. auzi.. rezultate. Păi rezultatul e atât de relativ, poate oscila, se poate schimba şi cu o secundă înainte să se savarşească, şi tot ce credeai tu că vei fi facut devine cu totul altceva. Şi mai mult, interpretarea rezultatului, acţiunii săvârşite se poate schimba şi după ce se săvârşeşte, pe când intenţia.. aici e altă poveste, intenţia e pură, e simplă, e clară, şi atâta timp cât e şi inocentă, lumea ar trebui să o venereze, să o pună la baza ei, a societăţii, a relatiilor dintre oameni.” Gesticula în timp ce mergea, şi aproape că îşi mişca şi buzele. Era transpirat leoarcă mai ales pe spate din cauza rucsacului, şi îşi ştergea fruntea din când în când, dar fără să fie conştient de asta. „Deci ce înseamnă? Că intenţia mea nu a fost inocentă? Nu, nu.. lumea e construită greşit, intenţia mea a fost inocentă, doar că nu a contat la nimic. Da, tot la concluzia mea ajung, nimic nu contează!”. Se opreşte brusc, îşi ridică privirea şi constată că nu mai poate merge înainte. Ajunsese din nou în faţa teatrului, nu îşi amintea traseul pe care a mers sau mersul în sine, dar nici nu încerca prea tare să îşi aducă aminte. Ridică braţul de care era lipit tricoul din cauza transpiraţiei şi mai face o fotografie, face stânga împrejur şi atacă din nou Marea Roşie, dar de data asta cu alţi ochi. „Câtă lume!” se miră el ca şi cum acum îi vedea prima dată „urăsc oamenii, nu pot să cred că merg printre ei.. uită-te la ei cum se potrivesc la fix mereu, când pleacă unul de la o tarabă, vine altul, exact când pleacă..de parcă ar şti, de parcă trebuie mereu să ocupe cineva spaţiul ăla. Toţi parcă sunt piese de puzzle şi ştiu mereu unde să se ducă, ce să facă, ce să zică; doamne cât urăsc cum vorbesc ei pe rand ca şi cum şi-ar fi repetat replicile dinainte..şi zâmbesc..de ce naiba zâmbesc aşa?”. Era foarte nervos acum, se oprise la o tarabă „ar trebui măcar să cumpăr ceva suvenir pentru cei de-acasă” şi se uita la toate nimicurile colorate încercând să le dea şi câte o poveste.

– Aș dori un…, iar privirea lui s-a oprit asupra unui om jerpelit ce își turna cu grijă un lichid dintr-o sticlă mică într-un pahar de plastic. Mintea lui începuse automat să empatizeze cu el „nu sunt cu nimic diferit de el.. poate hainele nu-mi sunt zdrențuite, dar sufletul îmi e”, trăgea din țigară, pedepsindu-și plămânii fără milă „sunt al nimănui”, se uita cum dadea pe gât băutura, și reacția boschetarului dădea de înțeles că e alcool „la fel o să mă-ndop și eu cu.. cu resturile astea din rucsacul meu.. cu vise dulci ce-au fermentat și-au devenit otravă.. iar când o să se termine și asta, o să rămân gol.. la fel de gol și singur cum sigur e și el.” […] Acum se holba pur și simplu la obiectele de pe tarabă fără să le vadă. “Încă de când aveam 5 ani cred că am avut primul gând despre asta. În momentul în care mi-am dat seama că am o conștiință, că știu că sunt cineva diferit de restul, prins în corpul asta, am știut că vreau să înceteze eroarea asta de a te putea explora, de a te putea uita în tine. Instinctul ăsta de autoconservare e o gluma tare răutăcioasă; te face să raționalizezi totul astfel încât să nu o faci. Speranța însăși e o raționalizare a faptului că nu putem accepta că suntem degeaba aici acum. Și uite așa am tot așteptat să văd ce se mai întamplă. Dar acum sunt la vârsta la care sunt cu nimic nou semnificativ. Acum am o frică de a face orice, pentru ca a face orice e în contradicție cu tot ce cred și simt. Dacă tot ce putem face este să ne alegem singuri un scop, eu vreau liber, dar fără caracteristica de a fi. Să nu fiu e tot ce am vrut cu adevărat vreodată să devin. Non. Dar normal că, fiind un scop, trebuie să lucrezi mult pentru el. Ca să nu mai fiu și să nu mai fac trebuie să fiu și să fac. Ce paradoxal! Dar nu asta facem toți? Dacă stai să te gândești, nu la asta se reduce tot? Faci lucruri ca să fii într-o poziție în care nu ești nevoit să faci lucruri? Mă fascinează cum totul este o convenție. Tot ce știm am inventat. Am fost puși într-o chestie cu capacitatea de a ști dar cu nevoia de a inventa ce să știm, și nu ne putem opri. Da, a fost distractiv să mă joc cu toate astea, am fost atâția “ani”, și am jonglat, am inventat lucruri de știut, în special despre ceilalți captivi, le inventez suferința după cum o văd la mine, le inventez mecanismele după cum par că sunt și la mine. Conștiința provoacă dependență, e dependență, iar eu vreau să mă detoxifiez. Uneori scriu și mă gândesc că asta aș putea face și să-mi placă și să fiu bun și să mă mint că asta m-ar face să simt lucruri pozitive și care se merită să fie simțite. Măreție! Asta spuneam eu că te poate face fericit, măreția, iubirea și mai era ceva ce nu îmi pot aminti de mulți ani. Acum singurul lucru care s-a schimbat este să cred faptul că poți fi fericit. Aceste trei lucruri fac parte din eroare, sunt raționalizări foarte bune. Iubirea…cea pe care o vad eu e atât de ideală, probabil compensează cu proximitatea mare ce există între mine și dorința de a nu fi.”
– Un ce?
– Oh, atât, mulțumesc!
“Paraziți. Gândurile sunt paraziți ce se folosesc de tine să se hrănească, iar asta modelează normalitatea.”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: