Un fel de nimic si tot

Anatomia nostalgiei reusucitata de operatia notelor si complexitatea marsului aduc uitarea prezentului. Un singur lucru ramane relevant. Nu e ce ai facut sau ce ai fost; nu e ce faci sau ce esti; nu e ce vei face sau ce vei fi; nu e nici macar ce ai putea face. Tot ce conteaza e ce poti deveni. Continua stare de nostalgie asupra ceea ce poti deveni la randul ei resusciteaza complexitatea marsului notelor. Suntem captivi in burta acestui sistem, iar sistemul sangereaza spirale inconstiente de existenta lor, ce totusi dau viata liniei orizontului dand negrului si albului abilitatea de a fi subiectivi.

Din cand in cand. Din cum in unde de tot felul. Sus pe spirala lasam in urma valuri si iar valuri. Lucrurile ne sunt importante doar daca avem o relatie personala cu ele, chiar daca ea exista in realitatea acceptata de majoritatea dar si daca doar o constiinta crede in acea relatie. E greu sa inveti ceva daca suntem programati sa punem ceva la indoiala si nu ma refer la cum sa mergi pe bicicleta, ci la a invata ca totul e interconectat, si noi ne mai asteptam sa invatam iubirea sau acceptarea. Suntem departe si in acelasi timp aproape si in acelasi timp la egala distanta si in acelasi timp nu vom putea niciodata si in acelasi timp putem in fiecare moment sa stim tot.

Un mod in care totul e subiectiv e faptul ca atunci cand ai o idee de la un stimul vrei sa o construiesti in ceva mai mare, doar ca perceptia ta e acaparata in continuare de stimuli biasand potentialul gandului, stimulii fiind tot aleatoriu. Fiecare moment e o trecere intr-o noua eră, dar una infinita si totusi moarta in urmatoarea clipa. Nu diferit de un foton momentul nasterii noastre coincide cu momentul mortii noastre si se suprapun intr-un dans in care se pierd una de alta, sunt inexistente si traiesc in acelasi timp. In fiecare moment putem alege sa fim ceva complet diferit, absolut complet – schimbare forma, culoare, frecventa – tot doar daca nu ne-am mai uita la era trecuta si nu am mai anticipa era viitoare. In acelasi timp acest mod de a privi ne explica atat de multe lucruri, sau poate “atat de multe lucruri” – la fel de posibil – sau poate ca tocmai paradoxul dintre cele doua ne face sa fim in modul in care suntem.

In momentul in care totul devine posibil, acceptabil, nu va mai exista conceptul de negativ, pentru ca prin subiectivitatea noastra ne vom gasi obiectivismul absolut si propriu pentru care nici o alegere nu e o alegere cu adevarat, e un no-brainer, si vom invata acel echilibru perfect pentru tot fara sa deranjeze restul tot. Sa stii tot e iubire, iubire e sa simti tot, sa parcurgi interzis tunelul iepurelui perfect. Iubirea e un indiciu pentru descoperirea caii perfecte, subiective si obiective.

In acelasi timp poate ca nu trebuie sa facem nimic intr-un fel, ca lung sau putin ajungem in acelasi loc; toate drumurile duc acolo. Iar asta e una din frumuseti. Poti face orice, ce simti tu, rezultand in surprinzatoarea invatare a faptului ca e o cale prin care poti exista fara sa deranjezi alta existenta. Lucru care parca seamana si cu tunelul catre iubire, catre cunoastere.

No uite cum rationalul din mine se lupta cu hipiotul din mine rationalizand si intelectualizand tot ce simte celalalt, rezultatul fiind doar si incredibila mea perspectiva asupra realitatii.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: