Legenda Oaiandei

Cap. 1. Panda

La inceput era nimic. Pentru ca ce urma sa se nasca stia cat de important era sa astepti cateva momente la inceputul oricarui inceput…sa observi un pic situatia, mai ales ca era dubios sa fie nimic.
– Dar sa incepem cu sfarsitul. Mereu incepem cu sfarsitul si incepem idei vechi din idei noi. Poate ceva neinceput sa aiba un sfarsit? Oricum e doar haos observat de o constiinta si interpretat, legat, concluzionat, modificat; si oricum e nimic, doar constiinta ce creaza ceva-ul <> ambele in acelasi timp si niciuna…

Mamihlapinatapai cosmic – atunci cand universul se dedubleaza dorind acelasi lucru, dar nici o parte din cele doua nu vrea sa fie prima care initiaza.
Dar bine…asta e doar ideea unui copac batran pe nume Royskopp care canta despre formă ca un monument antic plin de energie transformata din timp si sculptata de evenimentele din cele infinite dimensiuni; si despre momentul in care totul a fost facut din dragoste si inca mai trimite semnale prin frecvente jucause si va trimite vesnic, pana la urmatorul inceput sau sfarsit..intelegeti voi..sau alegeti.
La auzul ultimelor cuvinte ale batranului Royskopp zis si Jubokko, zis si Yggdrasil, si multe altele, a venit momentul nasterii din nimic catre nimic a unui panda autist, cu o singura intrebare in minte si in suflet “De ce am fost creat?”
Era: Iarna Marilor Cete. Totul era un far, far, far Away. Mergea catre nimic in timp ce totul se crea in jurul lui, avand ca ghid doar Luna Geagea, ce ii lumineaza calea, din Conlunatia Coma White.
Poposise pe la mijlocul nimicului chiar in punctul in care oriunde privesti vezi doar nimic, sa se odihneasca si sa cugete. De plictiseala s-a lasat sa creeze fara sa mai fie atent, si doar se juca Go inconstient si liber de nevoia distrugerii, cand un sarpe cu doua capete jucause ii iese in cale. Erau Shakali si Aghori si aveau cam 30 m lungime. Aghori avea 33, a facut mai mult sport in tinerete. Asta l-a facut increzator si de-asta el era cel care vorbea,, iar Shakali doar asculta, mereu.
Shakali era rosu, Aghori albastru.
– Imi povestea cineva ca a dormit o data pe o bancă-popas afara si cand s-a trezit, s-a dus sa-si ia o cafea si s-a intors pe aceeasi banca sa si-o bea ca de dimineata. Cred ca facem asta mai des decat observam. Cred ca e vorba de acelasi sentiment, de acelasi atasament de “acasa” unde “lucrurile noastre sunt”, unde cunoastem, unde ne simtim confortabil, unde ne place sa fim si atat, unde ne recapatam energia, sau deschiderea catre ea lucrand prin dimensiunile cognitiv, emotional, spiritual. Asta e ideea aceluiasi copac cand nu-i atent la ce se gandeste si trunchiul lui creaza foi ce se scriu singure si se trimit una pe cealalta prin posta rosu-albastrie, schimband frecventa semnalului, dar pastrand esenta, reamintind ca a sti si a se astepta sunt diferite, iar limbajul, comunicarea, conexiunea devin materiale fundamentale in crearea monumentelor antice.
Ii povestea Aghori lui Shakali fara sa arate vreun semn cum ca Panda Autist ar exista. Dupa ce ramase blocat pe “acelasi copac” o vreme, Panda cel mic se gandea “si daca as pune in cuvinte, in pasi, in etape, in descrieri, in explicatii, in terminologii universalul – presupunand ca il identific – nu as lua magia din el oare? Poate in mod paradoxal e preferabil sa evidentiez faptul ca toti avem perceptia proprie si unica asupra universalului, si asa e si fain sa fie. Toti? Dar care toti? La ce bun sa existe toti? De ce sa fie creati altii?”
In marea de piese negre din Go, Panda plasase piesele albe la intamplare in tot acest timp; in mijlocul nimicului; scria: “When you are born in a world you don’t fit in, it’s because you were born to help create a new one.” Panda was like wtf si s-a trezit intr-un vis.
Era: Inceputul Sfarsitului. Lordul Haribo Tequila Ț Smokey Frederic Tomas the Fifth organizeaza ultima petrecere a existentei.
Panda, nevenindu-i sa creada, inchise ochii repetand in minte “Lumineaza-mi calea Geagea pana o gasesc, lumineaza-mi calea Geagea pana o-ntalnesc!”

Cap. 2. Panda visits the 7th dimension, The land of Alexandria, where all books are called Alex and they write each other into existence. Panda starts reading the Gatekeeper Book.
“It’s amazing how beings step into your life and how they change you. How they remind you and you remind them that sometimes all we need to do is show each other we’re there. We’re all one; all Alex; all Pandra; all metaphors for each other. I’m not something else. I’m a different choice of you. I’m you with a left turn at one point. I’m what could have been if. We’re mirrors for each other, and that mirror shows itself as magical when you see yourself in me (you being anyone and me being anyone and anyone being anyone). Come be with us, let us write you. Take a pen. Join the wave of words. Be!

“I once chose to be nothing” said Panda “from a list of things i wanted to be. Now I choose to be a traveler. Why do i choose to be a traveler? Because it means so much. I get to choose all kinds of spaces to travel, and by looking through this window, or mirror, I get to be all the things on the list all together in one beautiful thing, which becomes actually less thing like and more being like. Maybe i will get to some higher definition, but this is the best definition of myself yet. And it’s only a definition to be able to paint a picture for the other non-definitions that are so not thing like and so forevermore more being like. Traveling is so much trippier than drugs, than movies, than childhood (well, maybe equal to it), it opens you up to so many possibilities. Well..having had drugs before the actual trip helps a lot, as it makes you aware of the things you want and are able to pay attention to…or, you know, beings, not things. I want everybody to feel that their story is the most awesome story there is. I know how that feels, I feel it everyday. That doesn’t mean I am not aware, and objective (objective as your world perceives that concept), and rational thinking. And all these metaphors! Everything is a metaphor; everyday, every now. This change in perception not only made the past 2 billion years or so an engine for metaphors, but transformed everything that happened before in metaphors.”

I wanna faaaade into you

O simpla Marti in dimineata orei 8 in care ma vad incapabil sa raspund la intrebarea ei “de obicei la cat te trezesti?”. Dar asta e cel mai irelevant lucru. Povestea este despre cum cei doi s-au lasat sa se iubeasca pe celalalt “Everybody seems so far away from here/Everybody just wants to be free” – fara asteptari, fara nimic, in afara timpului, asa cum le place.

– Inca o poveste? Gizas! Da’ cate mai vrei? Pai? Bine! Am ales sa nu ascult muzica acum. Nu ca e vorba de vreo nevoie de liniste ca urmare a stresului; sunt chiar relaxat. Relaxeaza-te si tu! Nu e o poveste trista sau violenta, sau nu stiu. Nu te lua dupa mine! Inca nu stiu ce vreau sa scriu. Vreau sa scriu despre ce fac acum. Si asta fac. Scriu acum despre cum scriu acum. Mai acum de-atat nu se poate.
– A spus cineva “acum”?
– Cand? Nu ma mai intrerupe, imi pierd ideea si nu mai sunt atent la ce gandesc. Dar stai un pic! Cum se face ca tu auzi ce scriu?
– Sunt o ha..
– Hei! Ce-am discutat de intreruperi? Tu asculta ce scriu! Hmm… ma-ntreb daca iti trimit o scrisoare e ca un voicemail pentru tine…

– Nu trebuie sa raspunzi. Zici ca m-asculti cu capu-n jos. Iti sugerez ceva: ………………………apreciez atat de mult oamenii din jurul meu atunci cand ma iubesc, fara sa stie ca fac asta, si asta ma face sa fiu distrat ce alege sa se lase sa fie distrat. It’s a heart thing. It wasn’t a nothing thing……………………………………..pai cat timp n-ai fost atent la mine, eu nu m-am intamplat.

il_570xN.715808691_t7f0

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: