Category Archives: Poems

Un mic erg

Un mic erg

..a răsărit…cândva
acu-i doar galben de vreme.

pete pe cer, mari și mici de albastru
astea sunt vrăbii în creiere
ele s-au prins de brațele cerului
și bâjbâie și zgârie.

vântu-n față bate, oranj
agață speranța, etanș
timpul ne minună, rușinat
desenând cai verzi pe perdele
macabre candelabre, surcele
îmbrățișări cu roșu de obraz.

tu pasăre albă
te simt cum te zbați în plămâni
te tulbură strâns la piept
eu păianjenul negru
mă simt cum mă răsfoiesc în culori.

curcubeul, viteaz, vrea să-încingă
cărbunii cu cântecul lui
și-o face la nesfărșit
pe muchie de cuțit.

tu, erg vrednic și tânăr veșnic
du-ne departe
spre țărmul preaplin
unde culoarea inundă plămâni
unde pernele zbor și transportă statui
pietrele cântă, inimi plutesc libere
în derivă
picioarele lenevesc,
iar ochii admiră, nebuni și beți
pururelnic


Spectacol la trapez

conduși de voluptatea instabilității
animale doldora de-o ură rațională
căzând intenționat, ei, trapeziștii
sfârșitul și-l găsesc în plasa cea loială.

mereu în căutare, neprihăniți și dragi,
“€œocrotirea e limitare, lipsa ei – libertate”
indiferența pentru viitor ce crește în copaci –
o altă strașnică, urâtă, voluptate.
***
azi eu prima dată văd
că de fapt lumea-i în armonie
grandios concert de ură
surogate euri dornice să fie.

cârma lor în simțuri periferice-mbibată
doar curcubee nuanțate cacofonic gri
în trecuturi narative mii și mii
blestemați pe veci să vadă.

la unison suflă prin orbii ochi
flăcări de răcnete barbare
să-nghete lumea prin deochi
mereu sfârșitul gata să-l prepare

din hipoxifilia plasei de siguranță,
în actul 2, “€œo altă desfătare sufletească”.


Incoerență

urlă indiferența
îmi place dansul interpretărilor
ce formă interesantă au oamenii azi,
șoptește un nor
asta e lumea în care murim
nevoia de a salva
frica de singurătate
zboară pagini
le pierd pe toate fugind după ele
frumosul e acolo
în viscolul de poze zdrențuite
ce conturează fețe și grimase
urlă ura
capturat de noapte
învălmășit
spune-mi ceva
orice!
arată-mi că am controlul
ia-mi pulsul
pozele sunt schimbătoare
plouă cu poze roșii
o mostră de sânge
testează-mă
ia tu controlul
hai să ne lăsăm în voia sorții
e mai corect
ce-i cu obsesia asta de control
urlă speranța
neah..cel mai tare urlă ura
jumate sub ploaie dar uscat
jumate la adăpost,
ud leoarcă.
discut cu stâlpii
fiecare cu rolul lui
cu colțul lui pe care tre să-l lumineze
“eu aleg pe unde merg și ce să văd”
mă-ndeamnă să îmi spun
jumătățile se ceartă
jumătățile se vor.
când?

doar poze zdrențuite peste tot


Caught in a cluster of feelings and thoughts

Vreau să-mi îngrop capul într-o străină,
Mort,
O veşnicie să mă odihnesc,
Să mă predau pieptului ei
Şi să-mi dau ultima suflare,
Pledând din nou ca „Vinovat!
Sunt doar al tău acum,
Fă tu ce vrei din mine!”

Eşti un izvor în celula mea
Curgând afară spre câmpii de maci
Cadoul tău arzând atât de roşu
Mai uşor decât un fulg cu heliu
Măreţ
Regesc
Desfăta-ne-vom, curgând spre cerul pistruiat
Îmi dai un râu nelimitat
Îmi dai un rău atat de necesar
Îmi dai firave petale de foc
Pe fluviul tău cel molcom, visitor
Îmi dai bilet
Mă ispiteşti cu barca pregătită-n faţa inchisorii
Şi mă gândesc s-o iau sau să n-o iau
De-oi lua-o, eu ce îţi voi da?

N-am mare lucru.
Am galaxii de foc pe talpa mea.
Într-un picior am șchiopatat
Pe mii și mii stele de nea.

Eu știu că m-au visat
Schilod și-nfometat
Pe cerul lor plin de nectar.

 


Sinceritate

Vibrații concentrice în spații excentrice.
Sau era pe invers?
Reacții exotermice în suflete dislexice.
Sau invers?

Veșnic zburdăm pe câmpuri efemerice.
Veșnic efemeri ratăm culori prielnice.
Urmăm oarbe cărări putrede și vitrege,
Și-ascundem urâtul cu pânza fals ferice.

Noi suntem urâtul,
Și ne pitim în spații concentrice
De frica vibrațiilor exotermice
Ale sincerității.

Noi nu suntem urâtul.
Suntem tot ce vrem sa fim.
Dar nu știm.
Nu știm!

Și ne-nvârtim,
Ne-mpotmolim
În timp.
Când noi suntem timpul,
Dar nu știm s-o vedem.
Când noi suntem și spatiul,
Și câmpuri, și culori.
Suntem vibrația și universul,
Și fiecare cuvințel.
Dar mai ales minciuna suntem!
Căci v-am mințit mai înainte.
Un “cuvințel” n-am fost și nu vom fi:
Sinceritate.


plouă pe orizontală

plouă pe orizontală
plouă din toate direcțiile
eu desenez și ploaia asta

noaptea-mi se amuză iară

și simt că am uitat ceva,
da-mi amintesc să desenez
în continuare
sau în stagnare
folosesc o nuanță-alinatoare de gri
o nuanță ce-mi cântă cântece de adormit

desenez o barcă
îmi place cum arată
și noaptea e impresionată
o vrea
o ia
sau cel puțin așa îmi dă impresia

și am uitat că simt ceva
da-mi amintesc de barcă
da, da, barca
o pierd
sau cel puțin așa îmi dă impresia
ceva

ceva..ceva nou
folosesc o nuanță agresivă de negru
o nuanță ce-mi țipă cântece de adormit
și desenez un vapor
un vapor pregătit, plin de tunuri
abia mai văd bărcuța mea
sau a cui o fi acum
sunt pregătit să trag în ea, și trag
și o distrug
vaporul râde
vaporul plânge
vaporul uită că simte ceva
sau nu
stai
eu eram
eu râd… sau plâng… sau stai…
simt c-am uitat ceva…
a da… să desenez… o barcă-ar fi frumos
o barcă gri

ce alinătoare-i ploaia asta!
cine-o fi desenat-o?

off, păcat că-i pe orizontală


Vibrând de moarte

Privesc în gol, privesc în mine,
Și scad și cresc, și-s Rău și-s Bine.
Sunt cel ce staționez în locul meu de veci vibrant,
Și-n sus cobor, și-n jos mă salt.

Eu scrijelesc în locul meu
Pentru că eu nu mai sunt eu,
În locul meu de veci vibrant.

“Nu adormi!”

Vreau să-mi sculptez o mână nouă,
Din care vreau să nu mai plouă,
Una din care să ne vindem nouă
Un loc în locul meu de veci vibrant.

Ce trebuie să rezoneze?
Sufletul sau Inima!
Ce-i cu vibrații mai intense?
Și oare care va vibra
Când ea de-aici nu va pleca?

Nu-ntoarce foaia, mai stai pe ea!
Cuvintele, te rog, nu le-arunca!
Motivul ăsta-ncăpățânat va insista
Căci ea de-aici nu va pleca,
Din locul meu de veci vibrant.

Și-acum muzica se va opri,
Din mers nebun, drum voi croi,
În viscolul de alb ștrengar
Pierzanie tot caut în zadar;
Tot ce voi fi îti dau in dar.

În locul meu de veci,
Vibrant și-ncet mă aștepta
Sufletul sau Inima?

Inevitabil foaia se întoarce
Când golul e pe cale să se-ncarce
Cu mii de vise-n așteptare,
Rând pe rând să mă doboare,
Să mă impingă-n fraze seci
În locul meu vibrant, de veci.

Cel Iscusit mă înghiontește,
Indiferent, dictează rece
Un drum nebun de mers croit,
Murind încet, de dor lovit.

Întors pe dos, eu mă renasc.
Mă-ndepartez de somn, și totuși casc,
Iar în Abis mă scald latent,
Și mă trezesc în vis dement.

Mă doboară somnul
În locul meu de vis vibrant.

Alex ficiuring Andrei