Category Archives: Vs.

Vibrând de moarte

Privesc în gol, privesc în mine,
Și scad și cresc, și-s Rău și-s Bine.
Sunt cel ce staționez în locul meu de veci vibrant,
Și-n sus cobor, și-n jos mă salt.

Eu scrijelesc în locul meu
Pentru că eu nu mai sunt eu,
În locul meu de veci vibrant.

“Nu adormi!”

Vreau să-mi sculptez o mână nouă,
Din care vreau să nu mai plouă,
Una din care să ne vindem nouă
Un loc în locul meu de veci vibrant.

Ce trebuie să rezoneze?
Sufletul sau Inima!
Ce-i cu vibrații mai intense?
Și oare care va vibra
Când ea de-aici nu va pleca?

Nu-ntoarce foaia, mai stai pe ea!
Cuvintele, te rog, nu le-arunca!
Motivul ăsta-ncăpățânat va insista
Căci ea de-aici nu va pleca,
Din locul meu de veci vibrant.

Și-acum muzica se va opri,
Din mers nebun, drum voi croi,
În viscolul de alb ștrengar
Pierzanie tot caut în zadar;
Tot ce voi fi îti dau in dar.

În locul meu de veci,
Vibrant și-ncet mă aștepta
Sufletul sau Inima?

Inevitabil foaia se întoarce
Când golul e pe cale să se-ncarce
Cu mii de vise-n așteptare,
Rând pe rând să mă doboare,
Să mă impingă-n fraze seci
În locul meu vibrant, de veci.

Cel Iscusit mă înghiontește,
Indiferent, dictează rece
Un drum nebun de mers croit,
Murind încet, de dor lovit.

Întors pe dos, eu mă renasc.
Mă-ndepartez de somn, și totuși casc,
Iar în Abis mă scald latent,
Și mă trezesc în vis dement.

Mă doboară somnul
În locul meu de vis vibrant.

Alex ficiuring Andrei


Ice Dance

Ai grijă unde pășești. Nebunia asta trebuia să înceteze odată cu începutul noului sezon de vânătoare. Mii de dansuri se sting pe podeaua pe care refuzai să calci. Închis în celula bolii arunc ecouri virtuale către ochi ce nu mai caută prezența. Gheața se așterne frumos peste 5 trecuturi ce ascund în dimensiunile lor mișcare și vânt, lumină, cald, verde, emoție, prostie… O nouă piatră se ridică peste dimineața zilei de 7. Vrei mulțumire? Vei primi milă. Vrei înțelegere? Vei primi dispreț. Vrei încredere? Ură îți rezerv. Mai vrei ceva? Nu mai am nimic… închei aici telegrama către neant. Stop.

Stâlpi de caramel se scurg pe butoanele de ceramică din creierul cănii unde îngropam sunete. Fluturi cu aripi de plastic se scaldă în picturile cu elefanți. Privirea îmi stropește iluziile cu kerosen. Chiar nu are nimeni o sticlă de zahăr? Vreau să curățăm mormanul ăsta de ciudați până la ivirea zorilor.

Crossing the wasteland
Between my fortified dimensions
Find the Crying Queen
Sunk in lost intentions
For son, herself, illusions lost.

Eating liver, spitting seeds
Crows demanding,
Gods receive
Growing trees
Trembling knees
Furthest green
Of her dreams.

Semnat AltClaudiu

De mult timp visez acelaşi lucru, aceeaşi…fiinţă ce mă controlează, deşi simt că mă ignoră. Pare indiferentă de existenţa mea, poate chiar … mă rog.. Mereu începe cu mine în centrul scenei, un câmp imens, molcom, de o nuanţă gri ce-mi dă o stare dulce şi tristă în acelaşi timp. Apoi câmpul devine apă, eu mă afund până la genunchi. Încep să alerg, fac sărituri, dar apa rămâne tihnită, tăcută; iar eu..eu sunt mereu în centru, iar scena nu îşi pierde echilibrul nici când o lumină caldă se scurge pe trupul meu. Dar apoi încep să aud muzică; o muzică rece care parcă mă face plin, mă completează, dar în acelaşi timp mă stoarce de toate puterile, mă goleşte, mă reduce, îmi fură regatul meu de apă; răceala devine mai reală decât orice senzaţie din afara visului şi îngheaţă tot; totul devine alb, iar eu nu mă mai pot mişca, picioarele îmi sunt blocate în gheaţă. Atunci e momentul în care ea apare. E momentul în care şi inima îmi cedează şi devin o simplă statuie neputincioasă; sunt obligat să privesc spectacolul. Muzica e din ce în ce mai asurzitoare până la punctul în care devine una cu mine, eu devin unul cu gheaţa, gheaţa e însăşi muzica, iar ea e instrumental creator, urmele ei pe gheţă sunt notele. Eu mai exist doar prin prisma ei; şi sunt nervos, şi recunoscător; umil şi onorat. Acum e ea în centru, e sub fosta mea lumină ce îi acoperă umerii goi, legănarea graţioasă a braţelor, alura mândră, triumfătoare, privirea falnică ce mă hipnotizează după fiecare săritura, mă obligă s-o urmăresc, mă face nebun; sunt obsedat de frumuseţea dansului, sunt invidios pe libertatea ei, vreau să o posed, să o analizez, să o descopăr, să uit şi s-o descopăr iar. Dar eu, în tot acest timp, sunt îndepărtat spre întuneric, abia o mai disting în departare. Zâmbesc în sinea mea; sunt fericit şi trist şi destinat uitării.

Semnat maroooned

Danny Elfman – Ice Dance

https://maroooned.files.wordpress.com/2012/03/07-ice-dance.doc


Soldier Side

Pe frontul cuvintelor el luptă orbit,
pictând din nou un orizont nedesluşit.
Aruncă acum cuvintele, frenetic,
bătătorind cărări spre alt generic.

Pe frontul silabelor el luptă asurzit,
tremurând în cercul său de foc menit.
Aruncă acum cuvintele, precar,
speriat fiind de liniştea din jar.

Pe frontul literelor el luptă amuţit.
De-acum şi ultima vocală a murit.
Orizontul e incapabil de verdict,
pictând doar linii de nedesluşit.

Semnat maroooned

Îngeri închiși în punga de scobitori scormonind printre petale de întuneric. Rădăcini de copaci mărunțind vesel visul de aseară.

Chitarei îi lipsea o coardă. Fata a cărui față nu i-o puteam distinge râdea ușor sarcastic de stângăcia cu care manevram instrumentul muzical. Dar reușeam totuși să încropesc câteva sunete care să mă facă demn de talentul meu. Sirena iarăși suna. Alt atac. Cei din camerele alăturate păreau panicați. Nu reușeam să înțeleg… aveam oare încredere prea multă în noile mele abilități? Zâmbetul ei reușea să-mi aplifice starea. Eram capabil de orice. Freamătul produs de ceilalți în timp ce alergau pe scări începea să mă plictisească. Am luat-o de mână, am urcat pe geam… părea o distanță destul de mare până jos. Dar… puteam… am alunecat amândoi până pe iarba din fața blocului. Ajunși la marginea dealului ne-am oprit… vedeam clar drumul ce duce până în vale, apoi urcă șerpuit până ajunge la linia copacilor. Acolo se afla cei cu care eram în război. Din nou sirena. Ea era foarte speriată… “ce facem acum?”… după ce reușisem să fac când plecasem din bloc eram convins acum că pot merge până la capăt. Norul de avioane inamice ce se apropia de noi atingea acum pământul. Eram mândru…

Visul de aseară… petale de lumină îl spulberă… timpul să-mi eliberez îngerii…

Semnat AltClaudiu

System Of A Down – Soldier Side

https://maroooned.files.wordpress.com/2012/03/12-soldier-side.doc


Forever

11 bucăți de cinism crestate pe brațul stâng al unui fluviu închegat în amintiri… Pentru totdeauna.

11 fraieri legați de stejarul bătrân din grădina edenului… mâncători de sicrie, înghit iluzii, scuipă venin. Bucăți cristaline de dor de vremuri calme ușor adie în obsesia unui alt timpuriu efect stroboscopic ce îmi vânează amnezia. De ce să te mint când a spune adevărul nu îmi dă nicio satisfacție? Poftim, adulmecă acest sunet și spune-mi ce vezi… Cinism, prostie, sarcasm sau poate doar umbre ale unor călugări deghizați în monștrii ce îți căptușesc visarea în mii de versuri… Crestate îți sunt ideile în credința oarbă cu care vii să mă amăgești… nu dau decât 11 cai pentru al tău cuvânt… Pe urmă cauți să te revanșezi pentru răzbunarea pusă la cale de hoții ce au înghițit norii de cenușă lăsați în urmă de jocul unui copil… Brațul obosit nu căută decât o ultimă chemare… îmbarcarea în vaporul de ciudat ciudat de albastru pentru un vapor. Stâng ar vrea un orb să vadă pentru depărtarea iluziilor de cerul cu numărul 11 în calendarul vinovaților de drept. Al cui vrei să fie acest gând? Al meu nu poate fi pentru că eu nu am suficienți nu că să te iert… Unui biet ciob de univers i se pot ierta păcatele comise în graba fugii nebune prin vid… sau poate… Fluviu de noțiuni concrete ce se sparge în mii de abstracțiuni enervante cu fiecare trecere a lumii bolnave de foame… cine este, sau… Închegat în magia zilei de miercuri voi aștepta îndeplinirea acelei dorințe… mi-ai promis, sau… În finele acestui veac refuz să îți refuz refuzul putred… încă mai vrei? Sau? Amintiri vinovate de redimensionarea unor dungi paralele îngropate adânc în dimensiunea vinei pe care o porți… sau… … Pentru a reuși să izolezi un capăt de altceva sunt necesare diferite… sau… Totdeauna m-ai întrerupt în a muri…

Semnat AltClaudiu

Mă trezisem într-un bar cu un pahar colorat în faţă. “Cocktail Paradox este servit” spuse barmanul pe care nici nu îl vazusem până atunci. Eu cerusem…adevărul e că nu îmi aminteam să fi cerut ceva. Şi nu ştiam cum am ajuns în acest bar sau de ce barmanul mi-a servit acest cocktail.
“E barul Viaţă” “specialitatea casei”, aşa mi-a spus. Am întrebat ce conţine băutura, însă umbra asta strălucitoare din faţa mea nu a mai spus nimic. Mă holbam în ochii ei şi îmi vedeam reflecţia. Şi parcă se afla în mintea mea, îmi spunea “gustă dacă vrei să vezi ce conţine!”. Mâna îmi ridicase paharul ducându-l la gură. O simplă sorbitură a invocat un uragan în mine. Vă jur. Timpanele-mi erau sfâşiate de un zgomot infernal. Mă panicasem, începusem sa urlu, vroiam să fug, să ies din bar. Simţeam că luasem foc, mă simţeam lovit din toate direcţiile.
“Calmează-te” strigă la mine barmanul. “Aşa e prima gură. E mai tare. Probabil crezi că e doar zgomot, dar e muzică, îţi promit. Îţi va plăcea. Promit. Rămâi şi bea!”
M-am aşezat din nou pe scaun. Nesigur, am sorbit încă puţin. La fel de tare-i simţeam otrava. Mă stăpâneam, încercam să par mai dur. Am mai băut o dată şi s-a întamplat acelaşi lucru, dar de data asta m-am prefăcut că sunt în regulă. Barmanul zâmbise la mine ca şi cum ştia ceva ce eu nu ştiam. I-am zâmbit înapoi mai mult din instinct.
De multe ori am vrut să plec pur şi simplu, dar am rămas până am băut tot. trebuie să spun…era tot dureros, dar mă obişnuisem.
După ce-am terminat am vrut să plătesc, însă barmanul m-a oprit. Mi-a spus “Ai plătit deja.”. Mi s-a părut ciudat, nu-mi amintisem să fi plătit, dar sincer simţeam că avea dreptate. Nu ştiu cum să vă explic.
În orice caz, acum mă simţeam obosit de la băutura aia ciudată. L-am întrebat dacă ştie un hotel pe-aproape. A spus “Da, e foarte aproape. Hotelul Veşnicie…e ultimul de pe stradă”. I-am mulţumit deşi simteam că n-aveam de ce s-o fac, dar din nou a fost din instinct. Înainte să plec spre hotel, am fost nevoit să mai fiu înca o dată martor la acel zâmbet al barmanului. Şi pot să jur că ştia că o să întreb despre un hotel. Probabil toţi care beau acel cocktail sunt foarte obosiţi după.

Semnat maroooned

Ozzy Osbourne – Forever

https://maroooned.files.wordpress.com/2012/02/05-forever.doc


Seen enough

Am văzut destul? Ce pot vedea? Şi pân’ la urmă care sunt versurile ce constituie melodia acestei lumi? Nu sunt aşa multe, doar câteva. Trebuie să ştii să asculţi. Sunt doar câteva cuvinte repetate la nesfârşit într-un refren neobosit. Iar odată ce le-ai ascultat, trebuie să şi cânţi la unison cu toată lumea. Şi-ncerc. Şi cânt. Dar pentru nu ştiu ce motiv, la mine sună altfel. Şi nu ştiu dacă melodia greşită e a lor sau a mea.

Începe aşa: “Priveşte idealul în trăire!” Dar în trăire am vazut doar moartea, decăderea, şi-n decădere mi-am văzut înălţarea. Am văzut adevarul în înălţarea mea atipică, şi am vazut ura în adevar şi am numit-o filozofie.

“priveşte arta în iubire!”. Am căutat şi arta şi am vazut-o în iubire, dar în iubire am vazut minciuna. În minciună am văzut salvarea, în salvare am văzut fericirea, dar în fericire văd doar sfârşitul.

“priveşte credinţa în tine!”. Am căutat credinţa în mine şi am văzut nimicul, iar în nimic am văzut un ideal.

Poate că nu am văzut totul, dar simt că am văzut deajuns, iar melodia greşită e irelevant s-o aflu; ambele sunt la fel de dureroase.

Semnat maroooned

Vânzătorul îmi ceru să scriu ceva amuzant… Nu prea pot, am rămas fără margarină. Nimic nu stârnește râsul mai bine decât un kil de furnici blege. Sau erau vișine? Voi întreba mâine cioara ce îmi face curat în dulap. Sper ca până vin îngerii beți totul va fi mov. Tone de portocaliu, să curețe chiar și cel mai negru gras. Și ironia îmi devine glonț, iar zâmbetul de cretin va fi o țintă perfectă. Hai, râzi, cretinule. Știu că vrei. Să-ți găuresc țeasta cu o lopată de nori, să-ți sparg nasul ce ți-l ții acolo sus. Hai, mai râzi acum cretinule. Scuze două secunde, să-mi verific cioara.

Back. Maimuțele spală parbrize prin dormitoare de cârpe… Căcat. Au venit îngerii. Tre să inchid.

Dezastru au făcut porcii în urma ei. Nu pot înțelege dorința unora de castrare a ideilor. Lasă-le așa cum sunt, fă ce îți zic, nu fi cretin, că iar scot lopata.

Ce vrei??? Zgâții mătii de cioară!

Of. Nu se mai fac ciori ca pe vremuri. Acum trebuie să le dai indicații la tot pasul: ucide castraveții, nu vezi că mișcă? Nu mai mânca din câine, nu vezi că e stricat? Nu mai citi asta, nu vezi că e o prostie?

Semnat AltClaudiu

Kingdom Come – Seen Enough

https://maroooned.files.wordpress.com/2012/01/kingdom-come-06-seen-enough.doc


Slip away

Cine vrea să înțeleagă să caute răspunsuri în cojile de portocală. Nu, nu e nimic de văzut aici. Vă rog continuați-vă excursia prin prostie ignorând ce e în dreapta voastră. Ce e drept, azi, și eu o voi face. Voi lăsa rezonabilul să se scurgă printre crăpăturile înteligenței. Renunță… nu renunța.

Muzica va răsuna stupid în a treia ureche oarbă a nopții. Vom pleca, vom traversa câmpii de asfalt, vom înjunghia clipe de neuitat, ne vom întoarce… vom adormi cu gândul la un alt probabil. Mă voi trezi probabil în gând, voi avansa în neputință, voi uita munții de…

Caut să îmi reeditez amintirile. Vreau să uit ce se va întâmpla. Cine sunt ei? Ce vor de la…

Am uitat. Teorii, lupte, discuții… sunt toate acum acolo. Le-am sigilat cu grijă pentru a nu fi cercetate de minți ce sunt prea albe, prea pline de speranțe. Sunt toate aici în…

Am uitat… Ce? Nu știi cum ai ajuns aici? Ha. Liniștește-te, totul e doar în imaginația mea. E tot ce ai, tot ce îți trebuie. Poftim, creează-ți monștrii care să te apere, regretele care să te scuze, credințele care să te mintă…

Ai uitat… Cine ești? Ha. Nu știi? Mai bine… oricum, nici nu conta. Relaxează-te. Sunt aici să preiau controlul.


Semnat AltClaudiu

Aici eu.

Sufletul meu o furtună calmă şi mică

Afară o furtună nervoasă, grabită,

o furtună amuzantă, stupidă,

infinită şi neîndurătoare.

Dar oare?

Masca mea doar calmă, nu furtună.

Dincolo de geam soare sau tună?

Masca mea duală?

Încă o glumă…

întrebare plus frică egal risipă.

Risipă de ce?

De mine?

De timp?

Timpul alunecă, iar eu mă sting.

Doar două verbe şi-un final absurd.

Semnat maroooned

Tony Iommi – Slip Away

https://maroooned.files.wordpress.com/2012/01/tony-iommi-slip-away.doc


Hello Zepp

Hello micule Zepp,

Îţi scriu această scrisoare în secunda în care totul s-a terminat, în secunda în care în sfârşit am evadat din timp. Da, totul s-a terminat. Acum e exact cum visai odată. Nu mai urmează nimic. Însă nu e atât de bine cum îţi imaginai tu. Din punctul ăsta nu poţi privi decât înapoi, iar tabloul acum e format din regrete, fără şansă de schimbare, fără speranţe. O să spui că nu are cum, că sigur e şi fericire în tablou, dar şi fericirea e tristă in această imagine. Şi nu îl poţi picta altfel acum; e terminat tabloul şi expus. Ai avut multe creioane, dar le-ai consumat, le-ai aruncat când nu-ţi plăceau culorile. Ţi s-a dat o panză imensă pentru desenat, dar în final a rezultat doar un trist tablou infim si gol, doar o caricatură.

Am avut destulă panză, dar nu ne-am dat seama de asta. Tu crezi că viaţa este lungă, dar eu, acum, când podul este tot mai mic…doar eu o pot vedea că-i doar un amuzant fir de nisip. Iar secunda asta nu se mai termină, iar amuzantul fir de nisip mă întristează, iar eu nu îţi pot spune decât adio.

Cu regret,

Bătrânul Zepp.

Semnat maroooned

Întreaga viață i-au dictat ce să facă: respiră, plângi, crești, caută, vino, mergi, vorbește, aplaudă, imită, întreabă, mulțumește-te cu puțin, ajută, dă, iubește, mergi mai repede, aleargă, cazi, aleargă, ridică-te, stai, dormi. De ce? Atât de tare i-a deranjat întrebarea încât l-au închis într-un stâlp. Număratul fricii îi provoca o foame imensă. Se mulțumea cu nimicurile amare din biblia ce o primise de la ea. Începu să alerge cu spatele în direcții opuse. Avea deja o viteză ce le putea face invidioase chiar și pe cele mai albe umbre. Vedea zidul și se hlizea grotesc în timp ce luminile subsolului încercau să țină pasul cu nebunia ce îl cuprinsese. Își luă avânt, închise ochii și se izbi de zidul de minciuni, sfărâmându-l în 59 de adevăruri mici. Își pierdu conștiința. Se trezi căzând spre vârful muntelui. Mirosului câmpiei îi aducea aminte de deșertul în care crescuse. Era confuz. Își amintea ce fusese învățat și începu să le predice și celorlalți supuși ai regelui Frig. Era deja fericit. Avea ce nimeni își dorea cu ardoare. Nimic. Urcă tot muntele până în vârf și se aruncă spre cer. Căzu în stâlp. Ieși. Le mulțumi pentru tot, își cumpără alți îngeri, blestemă timpul și plecă în căutare ei. O găsi acolo unde căutase mereu, în iluziile lui, în spatele dulapului gri cu borcane melancolice, într-o ceașcă. Șoaptele ei îi încălzeau plămânii: Hello Zepp!

Semnat AltClaudiu

Charlie Clouser – Hello Zepp

https://maroooned.files.wordpress.com/2012/01/charlie-clouser-hello-zepp.doc